Din nou, Reff & Asociații scoate la iveală avocatul din tine!

Article

Law Is Awesome 2023

Din nou, Reff & Asociații scoate la iveală avocatul din tine!

Ce trebuie să știi despre proiectul nostru

„Law Is Awesome!” este un proiect educațional special conceput de Reff & Asociații | Deloitte Legal pentru studenții din anii III și IV de studiu, de la facultățile de drept, care explorează ce opțiuni au pentru a profesa în domeniul juridic și vor să învețe ce implică în concret practicarea avocaturii și consultanței în domeniul afacerilor într-o lume în continuă schimbare.

Noua ediție aduce, în primăvară, o programă de training-uri actualizată în linie cu abilitățile ce le sunt necesare tinerilor avocați pentru a se adapta celor mai recente provocări ale pieței, modului de lucru hibrid și noilor soluții tehnologice în domeniul avocaturii. Unii dintre aceștia vor avea oportunitatea de a fi selectați pentru a participa la un stagiu de practică în cadrul firmei în vara anului 2023. La edițiile anterioare ale proiectului “Law Is Awesome!“ au participat aproximativ 150 de studenți, dintre care o parte au fost recrutați în cadrul firmei.

De la avocații din practicile tradiționale, printre altele, participanții vor învăța cum să redacteze un contract, ce metodologie să aplice în cadrul unui proiect de tip due diligence, cum să structureze un sfat juridic, dar şi cum să gestioneze proiectele de soluționare a disputelor şi controverselor în mediul de afaceri.

Împreună cu noua generație de avocați cu pregătire interdisciplinară (drept, tehnologie și business) din cadrul practicii de Legal Management Consulting, participanții vor explora trasee profesionale alternative mai puțin cunoscute, care implică prestarea unor servicii juridice aflate la intersecția consultanței de business cu soluțiile tehnologice de ultimă generație din domeniul avocaturii. De asemenea, ei vor avea oportunitatea să interacționeze cu profesioniști din Deloitte România (inclusiv cu experții în resurse umane, care îi vor ghida spre construirea unui brand personal), dar și cu clienți de la care vor afla perspective personale despre relația avocat-client.

La finalul proiectului „Law Is Awesome!”, participanții vor primi recomandări personalizate de carieră de la trainerii cu care au interacționat.

Trimite înscrierea ta în proiectul „Law Is Awesome!” la ppetroiu@deloittece.com. (Detalii mai jos)

Ce beneficii ai dacă ești selectat

  • coaching din partea profesioniștilor Reff & Asociații | Deloitte Legal pentru a exersa deprinderile necesare profesării în calitate de avocat și consultant în domeniul afacerilor și sesiuni de tipul job shadowing la birou (pe parcursul unei zile)
  • explorarea unor trasee profesionale alternative tipologiei „avocatului tradițional”, în cadrul practicii de Legal Management Consulting din Reff & Asociații| Deloitte Legal
  • dezvoltarea de soft skills în cadrul unui training susținut de experții în resurse umane din Deloitte România, care te vor învăța cum să îți construiești un brand personal, cum să te pui în valoare prin CV și cum să te prezinți la un interviu
  • familiarizarea cu specificul proiectelor multidisciplinare la care ai putea lucra pe viitor, prin training-uri susținute de consultanți fiscali din Deloitte România, cu care avocații colaborează îndeaproape
  • networking cu avocații juniori din cadrul firmei și întâlniri informale cu avocații coordonatori din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal
  • oportunitatea de a descoperi în concret specificul profesiei, experiența și provocările dintr-o societate de avocatură de top, recunoscută internațional în cele mai înalte clasamente de către ghidurile internaționale prestigioase precum Legal 500, IFLR1000 și afiliată la rețeaua internațională de societăți de avocați Deloitte Legal

Calendar și etape

  • 6 decembrie 2022 - 16 ianuarie 2023: perioada de înscrieri
  • 13 decembrie 2022: evenimentul de lansare a proiectului, desfășurat de la ora 13:00, la sediul Facultății de Drept al Universității din București
  • 16 ianuarie - 4 februarie 2022: perioada de selecție a participanților și de comunicare a rezultatelor
  • 21 februarie - 7 aprilie 2022: perioada de desfășurare a proiectului „Law Is Awesome!”;
  • Vara anului 2023: perioada de desfășurare a a stagiului de practică, pentru studenții selectați
  • Locul desfășurării workshop-urilor: sediul Reff & Asociații | Deloitte Legal din București, clădirea The Mark Tower.

Cum te înscrii

Dacă ești student în anul III sau IV la una dintre facultățile de drept din România, trimite-i colegei noastre Patricia Petroiu, la adresa ppetroiu@deloittece.com, până la data de 16 ianuarie 2023, printr-un mesaj intitulat „Înscriere “Law Is Awesome!” - Nume și prenume, an de studiu”, următoarele documente:

  • CV-ul tău în limba engleză;
  • Un document sau două documente separate, în limba română, care să indice: (a) toate notele încărcate pe platforma ADMA obținute până în prezent - atașate într-un format .pdf; (b) media obținută în fiecare dintre anii anteriori de studiu. Atașează un screenshot al notei de reclasificare, împreună cu mesajul primit din partea facultății prin care ți-a fost atribuit codul unic de anonimizare;
  • Un răspuns cât mai creativ la întrebarea: „De ce crezi că dreptul este grozav?” (e.g., o fotografie, un video (max. 1 minut) sau un text (max. 150 cuvinte, în limba română)).

Vor fi luate în considerare doar aplicațiile complete și care au fost transmise cu respectarea termenului-limită.

Dă undă verde carierei tale cu workshop-urile „Law is Awesome!”. Descoperă agenda programului

Nr. Crt.

Domeniu

tematică workshop

ce vei învăța?

Fuziuni și Achiziții
Due diligence: arta de a-ți face temele înainte de negocierea unui contract de cumpărare a unor acțiuni în cadrul unui proiect de tipul M&A

Ce este un „due diligence”? Ce rol au avocații în acest proces? Care este utilitatea lui într-o tranzacție de tip M&A? Vom răspunde împreună la aceste întrebări în cadrul unui workshop interactiv, pe parcursul căruia veți învăța:

  • în ce constă o investigație juridică de tip due diligence;
  • care sunt aspectele relevante pe care le verifică avocații, în funcție de specificul activității societății-țintă;
  • de ce o astfel de investigație este recomandată înainte de a achiziționa sau a vinde o societate, plecând de la zicala „Better be safe than sorry”;
  • cum folosesc avocații rezultatele investigației de tip due diligence la redactarea contractului de cumpărare de acțiuni ale societății-țintă, pentru a consolida poziția de negociere a clientului lor.

Veți avea ocazia să vă puneți pentru câteva ore în pielea unui avocat specializat în M&A, pentru a identifica chiar voi punctele sensibile în contextul unei astfel de tranzacții și veți învăța să folosiți ceea ce descoperiți ca argumente pro sau contra în cadrul unei simulări de negociere a unor clauze dintr-un contract de vânzare. Fiecare dintre voi poate fi Harvey Specter pentru o zi!

Drept Imobiliar
Cu ochii pe imobiliare - Realitatea contractului de vânzare în practica de business

Care sunt particularitățile contractului de vânzare în practica imobiliară și cât de multe informații utile ne sunt, de fapt, transmise în facultate? Aveți acum ocazia să descoperiți care sunt diferențele practice în pregătirea unui contract de vânzare prin raportare la noțiunile de baza învățate din cărți și care sunt mecanismele contractuale „împrumutate” în dreptul românesc din practica de M&A de la nivel european.

Vă propunem să participați la un workshop în care vom explica modul de redactare și pregătire a celor mai sofisticate mecanisme contractuale practicate în cadrul celor mai complexe achiziții imobiliare din România. Fiți pregătiți, veți avea ocazia să revizuiți și să propuneți schimbări cu privire la clauzele contractuale specifice unui contract de vânzare conceput pe un șablon diferit decât cel reglementat de Codul Civil.

Drept Bancar și Finanțări
Finanțarea bancară în contextul unei afaceri - slalom printre interese economice și limitări legale

Știm cu toții că banii sunt ca aerul pentru orice afacere, dar cum se finanțează în concret o afacere sau o investiție? Imaginați-vă că unul dintre clienții voștri deține un grup celebru de firme și dorește să obțină o finanțare bancară pentru a cumpăra un nou business. Cum vedeți procesul de obținere a unei asemenea finanțări de la bancă? Ce garanții credeți că trebuie să primească banca pentru a îi pune la dispoziție suma de bani de care are nevoie și cine poate acționa ca garant pentru client? La ce riscuri se poate expune? Workshop-ul nostru răspunde tocmai la aceste întrebări și vă pregătește să deveniți avocații de business la care clienții vin pentru rezolvarea problemelor sofisticate de finanțare! Prin exemple concrete și discuții interactive vă vom ajuta să înțelegeți:

  • ce modalități de finanțare are la îndemână o firmă;
  • ce tipuri de garanții se pot oferi și cine poate avea calitatea de garant într-o finanțare bancară;
  • ce limitări legale există în garantarea unui împrumut și cum puteți structura finanțarea astfel încât clientul vostru să obțină banii de care are nevoie.

Cu aceste aspecte lămurite, vom identifica împreună problemele juridice dintr-o finanțare veți avea ocazia să găsiți cele mai bune soluții pentru companie!

Dreptul Muncii
Mobilitatea lucrătorilor în epoca post-pandemică. Despre munca de oriunde, programe hibride de muncă și alte forme de mobilitate

Tehnologia digitală a deschis o nouă pagină în istoria socială și economică a societății, iar pandemia a jucat rolul unui catalizator în ceea ce privește flexibilizarea relațiilor de muncă. În timpul pandemiei, la nivelul Uniunii Europene, peste 50% din angajați au lucrat prin telemuncă, iar statisticile ne arată ca viitorul muncii este hibrid.

În acest context, vă invităm să explorăm împreună ce presupune programul de muncă hibrid, care sunt implicațiile muncii de oriunde (din orice stat, oricând), limitele legale ale flexibilității și delimitarea muncii de oriunde de alte forme de mobilitate, fie ele reale sau virtuale (detașarea în contextul prestării transnaționale de servicii, clauze de mobilitate, delegare), etc.

Soluționarea Disputelor
The winning brief vs. the decisive pleadings

Ce stă în spatele unei soluții favorabile obținute în fața instanțelor de judecată sau arbitrale? O pledoarie care, deopotrivă, captează atenția judecătorului și fascinează sala? Documentele procesuale pregătite cu multă muncă? Strategia de administrare a probelor? Poate toate acestea la un loc, dozate atent în funcție de circumstanțele speței? Dar ce înseamnă o soluție favorabilă? La workshop-ul nostru vă vom prezenta elementele principale ce trebuie să stea la baza construirii unei strategii litigioase, exemple din interacțiunea de zi cu zi a avocaților pledanți cu adversarii lor și cu instanțele de judecată/arbitrale. Veți încerca apoi, chiar voi, să puneți în practică noțiunile însușite!

În cadrul workshop-ului vor fi prezentate aspecte si despre tehnicile de descoperire si investigare a fraudelor interne in mediul de afaceri. Vă vom implica în exerciții practice de constituire a unei investigații interne și vom decide împreună care este strategia de limitare a riscului la nivelul companiei. Abia așteptăm să descoperim vocația de investigator împreună!

Protecția Datelor, Proprietate Intelectuală și Digitalizare
Avocatura viitorului, we are here to stay. Trenduri în IP și Data privacy

Sunteți interesați de cum se realizează transpunerea în limbaj juridic a noilor tendințe în domeniul tehnologiei? Vreți să aflați ce înseamnă să fiți avocați specializați în domeniul tehnologiei în România?

Pregătiți-vă pentru o discuție aflată la frontiera dintre drept și IT, în care vom acoperi cele mai interesante subiecte derivate din dreptul proprietății intelectuale și GDPR:

  • care sunt cele mai utilizate forme contractuale pentru dezvoltarea de software;
  • diferențele dintre closed și open source software;
  • aplicații mobile și design-ul de interfață;
  • fazele dezvoltării unui mediu blockchain și implicațiile sale juridice;
  • noua etapă în artă și NFT-urile;
  • cum aplicăm principiile GDPR în dezvoltarea software-urilor;
  • responsabilitatea în contextul prelucrării datelor cu caracter personal;
  • implicațiile prelucrării datelor cu caracter personal în mediul online, recunoașterea facială și inteligența artificială;
  • tipuri de contracte utilizate în relația cu furnizorii de servicii.
HR - Recrutare
Construiește-ți brandul personal pentru a fi remarcat de angajatori

Tips & tricks, evaluare de CV, construire de profil de LinkedIn, simulări de interviu, „aşa da, aşa nu” și cum să te pregătești pentru a parcurge cu succes fiecare etapă dintr-un proces de selecție complex - toate aceste lucruri le veți afla în cadrul unei sesiuni dedicate construirii brandului personal încă de pe băncile facultății. Noi vom veni cu exerciții interactive și practice, iar voi veți veni cu CV-urile voastre, pentru a aplica pe acestea recomandările primite la cald din partea specialiștilor în Resurse Umane. Vă propunem un workshop interactiv în care vom descoperi împreună ingredientele unui interviu de succes și vom vorbi despre competențele care vă pot diferenția într-un proces de selecție pentru o poziție de avocat junior într-o societate de avocați.

Dreptul Concurenței
Mituri despre inspecțiile inopinate ale Consiliului Concurenței și adevărul din spatele lor

În cadrul acestui workshop veți învăța, pornind de la cazuri concrete din activitatea Consiliul Concurenței și a Comisiei Europene:

  • cum trebuie să se comporte angajații unei societăți atunci când au parte de o inspecție din partea Consiliului Concurenței;
  • ce se întâmplă atunci când inspectorii vin „în vizită” și „conducerea” nu este la birou;
  • ce sunt „shadows” și care este rostul lor într-o vizită a inspectorilor de concurență;
  • ce tipuri de documente pot fi verificate în cadrul unei inspecții;
  • ce se întâmplă cu parolele de acces sau cheile de criptare IT pe durata inspecției;
  • ce sunt „fishing expeditions” sau cum reacționăm când inspectorii adresează întrebări incriminatorii;
  • de ce utilizarea „produselor de curățenie” poate duce la aplicarea de amenzi pentru periclitarea unei inspecții;
  • cât de important este „tipul de la IT” pe durata inspecției.
Documentare juridică
Cum realizăm o documentare juridică completă, ca să ajungem la concluzia corectă asupra speței?

Căutarea informației este o activitate comună ființelor umane, mai ales pentru cei care sunt conectați la societatea informatizată. Fiecăruia dintre noi, de cel puțin o dată pe zi, ni s-a întâmplat să căutam o informație, într-un cadru academic, profesional sau personal. Am căutat un număr de telefon, șosete colorate, definiția unui cuvânt, o rețetă de prăjitură, cazare, anularea unui act administrativ… De cele mai multe ori am găsit ce ne doream, dar niciodată nu am acordat atenție acestei activități, în adevăratul sens al cuvântului. Atunci când nu am primit răspunsul satisfăcător ne-am intrebat: cum a găsit cutărică și eu nu am reușit?

Nu e un talent cu care te naști, ci se bazează pe logică, resurse și strategie. Există tehnici de căutare deloc sofisticate care îți pot întoarce rezultate pertinente din surse voluminoase și inabordabile.

În cadrul acestui workshop, veți învăța cum să selectați sursele cele mai relevante, cum să fiți eficienți în filtrarea informației și cum să pregătiți o documentare juridică completă si de calitate, o abilitate esențială indiferent de profesia din domeniul juridic pe care o veți urma.

Întâlnire cu un antreprenor român /directorul departamentului juridic al unei companii de succes
Urmează a fi anunțat

Veți avea oportunitatea de a vă întâlni cu un antreprenor român/directorul departamentului juridic al unei companii de succes, care vă va povesti experiența sa privind alegerea unui drum în carieră, despre eșec și reușită profesională, dar și despre relația client-avocat – care sunt criteriile în funcție de care selectează societățile de avocați cu care colaborează și ce este important pentru un client să regăsească în colaborarea cu avocatul său.

Ce faci dacă ai nevoie de informații suplimentare

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Ce spun inițiatorii proiectului despre „Law Is Awesome!”

„De-a lungul anilor, proiectul «Law Is Awesome!» a completat experiența academică a studenților cu experiența practică și a acompaniat peste 150 de tineri entuziaști în pregătirea pentru cariera la care visează. Studenții deprind și exersează abilitățile necesare unui avocat în domeniul afacerilor, indiferent de aria de specializare în care ar profesa, și se familiarizează cu soluțiile tehnologice de ultimă generație din domeniul avocaturii. Nu e vorba doar despre abilități avocățești «tradiționale», care țin de hard skills (cum ar fi să efectueze un research, să structureze un sfat juridic, să negocieze un contract, să efectueze o investigație juridică de tip due diligence), ci și despre soft skills, abilități de relaționare și poziționarea candidaturii lor viitoare în piața avocaturii. Specialiști în resurse umane implicați în procesul de recrutare îi învață cum să înceapă să își construiască, încă din timpul facultății, un profil profesional pe LinkedIn, cum să își pregătească CV-ul, care sunt ingredientele unui interviu de succes și ce face diferența într-un proces de selecție pentru o poziție de avocat stagiar. Foarte apreciate sunt și întâlnirile pe care le organizăm cu oameni de afaceri, de la care studenții află cum și-ar dori să se deruleze relația client-avocat”, a declarat Andreea Șerban, avocat în cadrul Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului „Law Is Awesome!”.

Testimoniale

Galerie foto